Era un vis, desigur.. cu siguranţă nu putea fi real.
Stăteam amândoi, tolăniţi pe o banchetă dintr-un tren oarecare, care mergea spre o destinaţie necunoscută. Capul ei se odihnea pe pieptul meu, în timp ce faţa mea era adâncită în părul tare şi aspru. Pe fereastră, locurile şi oamenii treceau aşa de repede încât nu făceam deloc efortul de a fii atent şi a prinde o fărâmă din imagini. Aşa a fost aproape toată viaţa mea.. nu mai contau ceilalţi oameni şi locurile unde ne aflam, atât timp cât era ea acolo cu mine. Atmosfera era rece, dar nu prea îmi păsa. Dormea dusă, oftând din când în când, presupun din cauza unor fărâmituri de coşmaruri. Mi-a povestit odată, de mult, că visa că mă va pierde şi că se trezea plângând, iar apoi toată ziua îi era stricată de acel vis.. singurul lucru care o făcea să uite era un zâmbet de-al meu. De-aş fii ştiut..
Am zâmbit, aşa cum nu mai făcusem de mult. Nu îmi păsa că era doar un vis, nu-mi păsa că mă voi trezi lângă o altă femeie, într-o parte a patului greşită, fără ca ea să-mi zâmbească prima dată. Îmi amintesc că întotdeauna ne ţineam părţile patului. Luni- eu aveam dreapta, iar ea stânga, şi marţi invers. Îmi amintesc că nu îmi era ruşine să povestesc absolut orice cu ea, fără să o fac să se simtă prost. Totuşi îmi amintesc cum aveam grijă ce fel de cuvinte foloseam şi cum. Îmi mai amintesc cum fugeam unul dupa altul, stropindu-ne cu apă. Când ne jucam de-a v-ati ascunselea prin casă. Cum găteam iar apoi începeam să aruncăm cu mâncare în noi. Cum nu ne era ruşine să fim noi, nişte copii plini de fericire şi împlinire, făcând tot ce le trecea prin cap, în micul lor colţ de rai. Îmi amintesc totul, de parcă ar fi fost ieri. De parcă azi noapte am stat treji, la o cană de ceai, povestind ca obicei cum a fost ziua fiecăruia. Parcă înainte de culcare, am sărutat-o de noapte bună şi am învelit-o bine. Înca îmi amintesc cum dimineaţa îi era pielea întotdeauna rece, pentru că în cursul nopţii îşi dădea pătura jos. Încă îmi amintesc obiceiul ei dur de a dormi. Înca îmi amintesc cum într-o dimineaţă, m-am trezit cu picioarele ei la pieptul meu. Era o dulce, era o fiinţă caraghioasă, o copilă.. nu era pefectă. Nu avea forme, nu avea faţa unei păpuşi, nu umbla tot timpul pe tocuri şi nici nu purta fuste pe corp. Nu îşi aranja părul tot timpul, ba de obicei şi-l ţinea într-un coc dezordonat. Purta bocanci mai mari cu un număr, îi era lene să se ducă să-i schimbe. Bluzele la fel. Întotdeauna îmi împrumuta din ale mele. Avea pistrui- ceea ce adoram la ea. Ochii ei gri îmi dădeau o stare de bine, ori de cate ori priveam la ei. Mă făcea să mă simt eu.. Ceea ce nu mulţi au reuşit. Nu era perfectă, ştiam. Dar era perfectă pentru mine.. Era deşteaptă.. şi mă făcea câteodată să mă simt mic, deşi ştia că ea era cea pitică!
Am oftat adanc, afundându-mi din nou faţa în părul ei de culoarea pistruilor. Măcar în vise era a mea.. Mirosul persistent de ţigara îmi înţepa ochii. O doamna şi un domn erau aşezaţi la două banchete mai în faţă decât noi. Am zâmbit timid, fără prea multă certitudine în zâmbet. Ştiam că noi niciodată nu o să avem aceeaşi soartă ca acelor doi bătrâni. Şi durea asta. În spatele nostru era un bătrânel singur, servindu-şi micul dejun, având ca suport un ziar aflat pe genunchi. Imediat tristeţea se instală în inima mea. Uram să văd persoane singure şi triste, care nu vorbeau cu nimeni şi care nu aveau pe nimeni. Care trăiau singure şi mâncau singure. Care erau cu totul detaşate de lumea reală, având o lume a lor.. Mai uram şi faptul că eu, mai devreme sau mai târziu, aveam să devin una dintre ele..
Am deschis ochii, dar lumina puternică mă forţa să-i închid la loc. După câteva secunde, am auzit o voce dulce şi un surâs perfect sincronizat, asemănându-se cu o cascadă care curgea fără încetare într-o dimineaţă înnsorită, ţinând-ui companie nişte ciripituri de vrăbioare. Totul era perfect, deşi preferam variantă imperfectă a lui Ev: 'hai somnorilă, nu am timp de pierdut.' Din păcate, am fost dezamăgit să aud varianta a majoritatea fetelor care au călcat pragul dormitorului meu: 'iubire, dormi?'
Bleah!
Am coborât scările doar în panatalonii de trening, nepăsându-mi că mai împărţeam casa cu încă 6 persoane, dacă nu o puneam şi pe Leah sau Rose sau cum o chema, care tocmai a plecat. Am căutat după pachetul de cereale vreo 5 minute, doar ca să constat că lapte nu mai aveam. În timp ce eram atent la ce aş putea să mănânc din frigider şi înca cu gândul la visul pe care l-am avut aseară, cineva mi se adresase.
- Iar faci nebunii?
M-am întors cat ai clipi ca să văd persoană care tocmai mă prinsese când păcătuisem.
- Maraaaa. Da aşa de devreme trezită? Şi ce frumoasă suntem, chiar la ora asta!!
- Dada! La ora asta?! E 2, băiete. Nici nu-i de mirare că târfa care tocmai a plecat nu ştie la ceasul din sufragerie, de a aşteptat până te-ai trezit şi nu a obiectat nimic când ai dat-o afara. Mă întreb, aşa fac toate târfele?
- La ce te referi? apăru şi Anna. La faptul ca nu ştiu citi la ceas sau că se lasă călcate în picioare în ultimul hal?
- Asta e meseria lor, am ridicat din umeri încercând să mă apăr.
- Nu voia sa fie invitată până jos? Să-ţi cunoască 'familia', sau eu ştiu.. chestii pe care fetele fac după ce 'fac treaba aia'. Presupun că e deja foarte serios între voi..
Am început să râd. Aveau chef de glume şi dimineaţa, sau mă rog, cât o fii ceasul.. ceea ce însemna că nu puteam să mai scap de ele deloc în decursul zilei.
- Serios, când ai s-o înviţi jos? La un mic dejun copios, aşa.. să-i mulţumeşti pentru o seară plină de dragoste? se alătură şi Mara ideii Annei, făcându-mi cu ochiul.
- Poate să ne spui ceva despre ea. Să o cunoaştem mai bine.
- Să le cunoaştem mai bine, se alătură inamicilor şi Anne. Nu cred că azi e roşcata, mâine brunetă iar poimâine îşi pune pierce şi se face blondă.
Bun. Asta mai lipsea. Lui Anne nu-i puteam face faţă, oricât m-aş fi străduit.
- Dar stai, adăugă ea. De unde să le cunoşti sau să le ştii povestea când tu de abia le ştii numele?! Sau greşesc eu?
Am lăsat capul în jos, eram deja dezgustat de mine.
- De aceea, Mara i se adresă lui Anne, când încerca să scape de ele, le numea 'scumpo' 'dulceaţă' şi chestii. Tu niciodată nu vorbeşti aşa, adică nu din cate ştiu eu. Sau poate, ai început şi tu să adaugi în vocabularul tău cuvinte de astea, 'şic'.
Au început toate trei să râdă, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Le lăsam să se bucure. Puţin îmi păsa.. O treabă însă mă sâcâia.
- Dar voi de unde ştiţi toate chestiile astea? am întrebat curios. Cumva mă urmăriţi?
- Oh nu, a început Anne din nou să râdă. Tu crezi că eu îmi irosesc timpul urmărindu-te pe tine? Trăim în aceeaşi casă, helăăău. Camerele noastre sunt despărţite doar de câţiva centimetri de perete, asta însemnând că auzim tot. Strigătele şi toate vrăjelile tale pe care le aplici încercând să scapi. Mie mi se pare amuzant, dar nu şi atunci când am de învăţat şi de dormit. Aşa că te rog, ţine-ţi târfele departe de casa aceasta.
- Sau dacă nu, găseşte-ţi una şi prezint-o. Aşa poate nu o să mai avem de suportat toate discursurile tale plictisitoare pe care le ţi în fiecare dimineaţă.
- Şi, dacă ne-o prezinţi, fă cumva să-i ştii şi numele.
Au început din să râdă, cu atâta poftă încât Mara aproape să înecă cu cereale. Staii! Lapte?!
- Lăsaţi-l să respire fetelor!
L-am văzut pe Harry stând în pragul uşii de la bucătărie zâmbind.
- E viaţa lui, greşelile lui.. oricum o dă în bară şi fără să vă strufocaţi voi să-l faceţi să-şi dea seama de asta, credeţi-mă!
- Mda, frate. Mersi, ce pot să spun!
Mi-am dat ochii peste cap şi am ieşit din bucătărie, încă auzindu-i şuşotind.. Am deschis uşa de la dormitor şi mi-am aruncat trupul în cearceafurile albe. Ştiam că nu era bine ce făceam.. lui Ev nu i-ar fii plăcut să folosesc o fată iar după să o arunc, fără să-mi pese. Până la urmă era singurul lucru care mă făcea pentru câteva minute să uit de toate. Am tras perdelele la loc şi camera deveni brusc rece şi întunecoasă. M-am trântit din nou în pat, scufundându-mi capul în pernă. De obicei făceam aşa când eram supărat sau mă necăjea ceva, doar ca în loc de pernă- era părul ei. Mirosul acela plăcut şi aromat, care mă liniştea pe loc şi mă ajuta să adorm mai repede. Dar nu era aici, nimeni nu mă mai liniştea, nu prea mai dormeam, şi când o făceam, adormeam greu. În aceste luni mi-am dat seama că întreaga mea existenţă depindea într-un fel de ea. Şi că atunci când ea a plecat, a plecat şi o mare parte din viaţa mea. Şi lucrurile mici care îmi aducea pacea şi bucuria.. din tot ce fusesem odată 'eu'.
M-am răsucit pe cealaltă parte şi lăsând să-mi cadă o lacrimă, am îngânat ca şi cum şi eu aş fii sperat să cred asta 'O să fie bine'.
Ev
Perfect.
Adică puţin perfect.
Sau deloc.
Pe lângă zâmbetul lui şi ochii aceia albaştrii care te făceau să roşeşti făr'să vrei, era colegul meu. Unde mai pui că împărţeam acelaşi apartament. Şi-l vedeam în fiecare zi.. Şi în fiecare minut îmi aminteam de sărut. Şi cât de perfect a fost totul. Şi roşeam iar.. Şi uram asta.
- Ev! Mai stai mult în baia aia? Serios, mai au şi alţii nevoie de ea.
- Fugi de aici! Nu glumeşti?! am spus în timp ce îmi pieptănam părul liniştită, nedând niciun semn cum că m-aş fii grăbit. Iubeam să mă cert cu el, ceea ce e ciudat. Niciodată nu mi-a plăcut să mă cert cu cineva. Iar apoi, o făceam pentru că nu vroiam nici în ruptul capului să-i arăt vreo simpatie sau ceva de genu, nu vroiam să-i fac speranţe.. Cu cât îl făceam să mă urască mai tare, nu avea să se îndrăgostească de mine.. şi cu atât eram şi eu ocupată să fac asta nu aveam timp să mă gândesc la el în felul acela. Era cea mai genială idee care îmi venise vreodată.. Sau, aşa mi se păruse atunci.
- Serios Ev. O să întârziem la lucru. Nu fii prostuţă, ai nevoie de slujba asta!
- Haha. Nu-ţi fac jocul, blondule! Şi-n plus, am spus ieşind, tu o să întârzii, nu eu.
S-a înstrâmbat la mine, dar apoi un zâmbet îi apăru pe faţă.
Oh nu, asta nu era de bine.
- Ce frumoasă eştii!
I-am scos limba şi m-am înstrâmbat, sperând că asta îl va face să îşi schimbe părerea. Nici o şansă. El tot mă privea fascinat.
- Şii, erm.. te dai azi din cale?!
- Oh scuze, a spus roşiind. Doar că eşti aşa frumoasă. Ştiai asta? Adică ţi-ai mai spus asta cineva? Adică, cum să nu-ţi spună?! Doar eşti frumoasă, adică ă ă.. scuză-mi bâlbâială.
Am dat din cap, încă uitându-mă mirată la el.
- Cine eşti şi ce-ai făcut cu băiatul care nu vorbea mai deloc?!
- Cred că tu tocmai ai schimbat asta.
- Prostii. Hai pleacă şi pregăteşte-te. Dacă întârzii mult, să ştii că nu te aştept.
- Binee, binnee. a spus intrând vesel în baie.
Am oftat. nu era de bine, nimic nu era aşa cum vroiam eu.
Unde e planul B?
Nu am un plan B, mi-am răspuns singură la întrebare.
Ziua trecu bine, sau mă rog, exceptând fazele când se înholba la mine şi uita să mai răspundă clienţiilor. Sau când i-am zâmbit timid, neştiind că asta va duce la el pe jos cu două tăvi pline de mâncare. Nu mi-am putut oprii un chicot. Era un caraghios.
Dar de cine îţi aminteşte acest caraghios?
De mine, am oftat. De vremea când eram şi eu o îndrăgostită.. Parcă mi-e dor.
- Hei, aici erai! Te-am căutat peste tot.
- Hei! am spus timid.
Nate stătea şi se uita de pe fereastra camerei mele, la mine care mă aflam pe acoperiş.
Niciodată nu credeam că voi zice asta, dar..
- Hai aici sus!
- Eu? a spus mirat.
- Mai vezi pe cineva?! am ridicat amândouă sprâncenele.
Adevărul e că, e aşa drăguţ.. şi tembel. Am spus lăsând să scap un zâmbet.
- Deci? a spus în timp ce se aşeză lângă mine.
Şi nici la asta nu mâ gândisem vreodată, ce fac aici?!
- Ţi-e frig?! Uite, acoperă-te cu plapuma mea..
- Sigur nu te deranjează?! a spus mirat. Nu a mai aşteptat răspunsul meu. A aterizat lângă mine.
Păi, măcar e mai cald. Am spus încercând să mă conving că nu făcusem un lucru aşa rău.
- Pot să, hmm.. să te îmbrăţişez? Adevărul e că e cam frig, şi ăă, ai putea răci.. de fapt am putea amândoi răci, iar apoi Joe, ăă .. cine ar mai sevi?, şi ăă..
- Taci şi îmbrăţişează-mă! am spus doar ca să tacă, deşi mâna lui în jurul umerilor mei şi corpul lui aşa aproape de mine, îmi dădeau o stare de comfort şi de bine, aşa cum nu mai simţisem de mult.
- Ştii, eşti aşa specială! Dar tu, ah..
- Eu ce?!
- Nu te tratezi aşa cum ar trebui. Eşti aşa frumoasă, şi deosebită, şi ochii aceia.. doar, pff..
- Uită-te în ochii mei. Ce vezi?! am spus încercând să fiu veselă şi să scap de toate prediciile. Speram doar să pot minţi şi cu ochii la fel cum puteam minţi şi cu gura.
- Durere şi un suflet gol. Şi ăă, adăugă, oricine ţi-ar fii făcut asta, e un monstru.
Arătă cu mâna spre inima mea.
- E o cruzime să te joci cu sufletul unei femei.
- Ştii, câteodată îmi pari un copilaş scump şi flămând după iubire, dar tu de fapt oferi iubire.
Se înroşise.
- Eşti frumos, Nate. Şi deştept, şi bun.. şi sigur vei găsi o fată potrivită pentru tine, într-o zi, doar că..
- Opreşte-te!
Am oftat.
- Nu, nu face asta. i-am simţit durerea din glasul lui. Nu înlătura oamenii pentru că tu crezi că-i vei răni. Poate cu ei, toţi, poţi să faci asta. Dar cu mine, te rog, nici în gând să nu-ţi treacă aşa ceva. Lasă-mă să te iubesc, asta e tot ce îţi cer.
Nu mi-am dat seama că plângeam până ce mi-am auzit vocea tremurând..
- Şi dacă, nu sunt îndeajuns de bună?! Dacă cumva greşesc, dacă cumva mă las bătută?
De data asta şi el avea lacrimi în ochi.
- Oamenii greşesc, şi o ştiu. Poate şi eu am să greşesc.. dar iertăm şi mergem mai departe. Iertăm pentru că iubim, greşim pentru că iar iubim.. nu îţi cer să-mi fii fidelă, nici să mă iubeşti mereu.. nu-ţi cer să fii înnebunită. Îţi cer, şi cerul mi-e martor, doar să mă laşi să te iubesc.
Nu am mai apucat să protestez sau să spun ceva, mă prinse de umeri şi mă sărutase. Şi nu, nu a fost la fel de dulce ca primul.A fost perfect.. şi mi-a plăcut aşa de mult, că l-aş fii sărutat toată viaţa.
Dar m-am trezit dintr-odată: Drace, ce fac eu aici?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu