Şi e tare trist, mamă.. ăştia zic că trebuie să cresc.

Anne's part.

Trezită de nişte enervante raze ale soarelui, am făcut repede un duş şi m-am îndreptat spre bucătărie cu gândul că voi mânca tot ce există acolo.
''Niall chiar ştie cum să mă înfometeze.'' mi-am spus în gând în timp ce amintiri din seara trecută mă făcură să zâmbesc fără să vreau.
Am coborat scările cu o viteză pe care nici eu nu ştiam că o am dar am fost repede oprită de glasurile din sufragerie. Niall era tolănit pe canapea uitându-se la ştiri, Harry şi Mara îşi făceau temele, Zayn citea o carte iar Liam se giugiulea cu Anna.
- Hei. am spus inocent.
Toţi, cât ai clipi şi deodată, îşi întoarseră capurile spre mine dar la fel, şi le întoarseră înapoi. Am primit vreo trei de 'hei' şi un 'dragă, mâncarea e pe masă. şi eu te iubesc' de la Niall. Liam şi Anna încă erau în lumea lor. Am intrat în bucătărie iar mirarea îmi fu mare când am văzut-o pe Kathe cu Josh făcând clătite.
- Hei! Ce faceţi voi aici?
- Doar pentru că ne-am mutat, asta nu înseamnă că nu mai putem veni aici când vrem, sau?!
- Wow. Cineva nu a dormit bine, huh?
Kathe a zâmbit şi a dat să mă îmbrăţişeze. Chiar dacă îmbrăţişarea fu scurtă, am simţit căldură şi iubirea pe care încerca să o transmită prin ea.
- Cum e Ev? iar privirea ei dezamăgea îngrijorarea.
- Tot aşa.
A oftat şi s-a îndreptat spre Josh, care se chinuia cu o clătita. Am început să râd. Josh= gătit= zero.
- Cum te descurci tu? am întrebat-o. Mai rezistaţi mult? nu de alta, dar să ştiu când vă întoarceţi..
- HAHAHAHA! NU! e foarte bine. eu gătesc- el face curăţenie. Suntem deja mari, trebuie să ne descurcăm. Voi când vă mutaţi?
- Zayn parca se mută în weekendul acesta, deci.. mda, săptămâna viitoare cred că şi noi. Niall încă mai caută casă.
- Zayn se mută?
- Da, cu noua tipă. Nu ştiai?
- Tipă?
- Ah, da. Un fotomodel, cică. Picioare lungi, sâni, fund. Tot ce vrei. O să ne facă pe noi să ne băgăm în pământ.
- Dragă, tu eşti cea mai frumoasă. Sigur Niall nu are ochi pentru alta.
- La fel şi Josh, am spus arătându-i priveliştea tragică şi demnă de milă, Josh luptându-se cu fiara aia numită tigaie. Vezi câte face pentru tine?
A început să zâmbească, şi ceva îmi spunea că zâmbetul acela era plin de mândrie. Am zâmbit şi eu.. mai ales când mi-am văzut  farfuria plină cu clătite, banane şi căpşuni..
- Hai Josh! Lasă că mă ocup eu, tu du-te la băieţi. a spus Kathe luându-i bestia aia.
I-a dat o sărutare scurtă în semn de mulţumire şi mie mi-a zâmbit, urându-mi un 'mneaţa'. I-am făcut cu mâna înainte să se facă nevăzut dupa uşa din lemn masiv. Am tras aer în piept şi m-am uitat la Kathe. Una din surorile si cele mai bune prietene. La 18 ani era destul de matură pentru vârsta ei, viaţa obligând-o să fie aşa. L-a cunoscut pe Josh în urmă cu un an, într-o vară. Iar de atunci nu îmi mai pot imagina cum ar fi viaţa fără ea. Întrebând dacă mai vreau clătite, am refuzat-o şi am spus că am nevoie de câteva minute singură, trebuia să vorbesc cu Ev.

Ev's part.

Telefonul sună fără-ncetare, ceea ce mă făcu să-mi arunc mâinile prin pat după el. Dar ce pot să spun, era de negăsit.
- Nu îmi pasă! nu auziţi?! nu vreau să vorbesc cu voi, nu am nevoie de apelurile voastre amărâte din an în an, nu am nevoie de voi. Am nevoie de un somn bun, atât!
Deşi nu era nimeni să audă, strigam nervoasă arunând înjurături. Vroiam doar să dorm, de ce nimeni nu înţelegea asta?!
- Nu vor să înteleagă, am spus pentru mine. Iar apoi amintiri din seara precedentă îmi invadară mintea. Sărutul, îmbrăţişările, cearta.
Am tras aer adânc amintindu-mi acel sărut. Nu trebuia să fie aşa. Nu trebuia să se întâmple asta. Îmi trebuia un plan B, urgent!
Telefonul sună fără întrerupere, iar durerea de cap era din în ce mai mare.
''Bun, bine, bravo! Ziua asta nu putea începe mai urat de atât!''
M-am ridicat din pat şi după vreo 15 minute de mă învârtit prin cameră, am găsit şi telefonul ăla nenorocit.
- Anne deci?! Nu mulţumesc!
L-am aruncat din nou printre hainele care erau împrăştiate peste tot prin cameră. Perdelele verzi care erau odată curate şi călcate acum erau murdare şi agăţate greşit. Atmosfera din cameră era rece şi apăsată. Fumul de ţigară înca persista în aer iar focul din şemineu era stins de mult. Pielea-mi rece era obişnuită cu temperatura deşi nu prea îţi făcea plăcere să locuieşti într-un asemenea apartament. Haine, papuci aruncaţi în mijlocul casei, farfurii nespălate.. Era un haos total.
- Nu am timp! Oricum, nu arată aşa rău. am spus încercând să mă conving şi pe mine.
Am ales din grămada de haine, nişte pantaloni negri şi un maieu gri. Mi-am îmbrăcat hanoracul maroniu şi gros. Mi-am încălţat bocancii mei preferaţi şi am zbughit-o pe uşă. Trebuia să fiu la magazin la ora 11 iar acum era trecut de jumătate. În timp ce aproape fugeam pe străzile Londrei, îmi aranjam şi părul făcându-mi un coc dezordonat. Reflexia din oglinzile magazinelor nu îmi dădea nici ea o stare de mulţumire. Adevarul era că nu mă aflam în cea mai bună formă. M-am oprit pentru o secundă cât să văd că aveam nişte cearcăne
accentuate, ochii fiind umflaţi de la băutură şi de la 'prea mult somn'. Buzele îmi erau crăpate şi albe ca varul. Duşul rece pe care l-am făcut de dimineaţă nu mă înviora, ba din contră, începu să-mi fie tare frig. În Londra, era o zi ca oricare alta. Ploioasă. Prea mult vânt. Prea puţin soare. Prea puţină fericire. Oamenii erau într-o mişcare continuă. Rutina zilnică. Nimeni nu saluta pe nimeni. Nimănui nu-i păsa cine eşti. Acesta era oraşul perfect, unde poţi fi oricine fără ca cineva să te judece sau să arate cu degetul spre tine. Chiar şi la ora
12, traficul era aglomerat. Până la magazin făceam 15 minute aşa că pe drum mi-am cumpărat o cafea ca să mă mai dezmeticesc. Mergeam liniştită încercând să mă integrez şi eu în mulţimea de oameni. Mi-am aprins o ţigară, privind în împrejur. Eram intr-un oraş frumos, singură de capul meu, fără nimeni şi nimic. Aveam libertatea ce mi-am dorit-o dintotdeauna. Dar acum, mai mult ca niciodată mă simţeam cea mai singură fiinţă posibilă. Chiar dacă eram înconjurată de mii de oameni, eram doar eu. Eu şi restul lumii!


Am intrat în magazin la 12 fix. Nu îmi păsa de ceea ce ar fi spus proprietarul, dar de data asta mi-am înghiţit vorbele şi am salutat cu un zâmbet fals fata cu care faceam schimbul. Nu de dragul de a fi amabilă, desigur, dar chiar aveam nevoie de slujba asta. Însă efortul meu fu în zadar, crezând că daca am să mă port bine cu ea, nu mă va pârî proprietarului. Ghici ce?! Proprietarul era deja ajuns şi nu prea părea în apele sale. I-aş fi cumpărat eu un ocean, dacă mi-aş fi  putut permite. Am zâmbit, şi am început cu scuze jalnice, dând tot ce-i mai bun din mine. 'Am avut nişte probeleme', 'Mi-a murit bunica', 'Am dus cainele la vaccin'. Tot ce-mi putea trece prin cap. Proprietarul, însă de data asta, nu era aşa uşor convingător.
- Îmi pare rău, domnişoară Black. Este a nu ştiu câtea oară când se întâmplă asta. Nu cred că bunica voastră moare în fiecare zi iar câinele, nici pe departe, nu trebuie dus la vaccin în fiecare săptămână. Eşti concediată!
Uşor amuzată de răspunsul lui, am luat-o în semn bun, că o să fie bine.. dar ultimele cuvinte, îmi săgetară inima.
- Nu, nu se poate! Vă rog, am nevoie de slujba asta.
- Îmi pare rău. Oricum m-am interesat de trecutul tău, nu e aşa strălucit. Aţi început cu bine facultatea de medicină, fiind una dintre cele mai bune. Înţeleg că au fost momente grele pentru tine şi că din nu ştiu ce motiv te-ai lăsat, dar dacă nici măcar o amărâtă de slujbă la un magazin de chitări nu poţi s-o ţii, ceva e foarte neînregulă cu tine. Nu mai suntem copii, suntem adulţi.. avem locuri de muncă, facturi de plătit, chirie.. Credeam că ai trecut peste parte cu adolescenţa, dar văd că unii oameni pur şi simplu nu vor să crească. termina de-mi ţinu predica, care sincera să fiu, duru, şi plecă cu o privire de dezgust spre biroul lui, lăsându-mă singură şi mirată. 'Care era problema cu toţi oamenii aceştia? Intră toţi în viaţa mea, nu mă cunosc dar îşi dau cu părerea lor de doi bani iar apoi se mai aşteaptă să le dai dreptate şi să-ţi pese.'
M-am înstrâmbat din nas când ultimele lui cuvinte îmi veniră din nou în minte' dar văd că unii oameni pur şi simplu nu vor să crească'.
Asta era, nu poţi să obligi pe cineva să crească.
Am inspirat şi cu, curaj i-am zâmbit fetei de după tejghea care a fost martoră la toată discuţia noastră şi care încă se uita cu o faţă mirată la mine. Am trântit din nou uşa de la magazin; de data asta pentru totdeauna.
Aerul de afară, rece şi apăsat, îmi puse un nod în gât. Încă nu eram sigură dacă de la asta, sau de la faptul că nu mai aveam o slujbă, puţini bani, chirie neplătită, şi niciun prieten.. iar pe deasupra, eram şi un copil neresponsabil. Mă întrebam oare ce părere ar avea mama de toate astea. Nici nu îmi trecu prin minte să mă gândesc la ce ar zice; m-am mulţumit să dau din cap a semn rău şi s-o iau la dreapta, mergând tot înainte şi aşteptând să văd unde viaţa mă va duce. Sigur nu în braţele unui miliardar.

M-am aşezat pe o bancă şi am scormonit în geantă să văd dacă mai am nişte ţigări. Nici de astea?! Bine, ziua asta nu poate fi mai oribilă decât atât! M-am uitat şi la puşculiţa cu bani, care cu urme de regret spun, era aproape goală.
dar PERFECT! cât pentru un pachet de ţigări, astea având să-mi ţină de foame toată ziua.
Trăgând din ţigară, mă gândeam la ziua de azi. M-am trezit prost, am realizat că am o casă mizerabilă, nici slujbă şi niciun ban iar pe deasupra, niciun prieten. Înca mă gândeam la Nathan, dar mi-am alungat repede gândurile, în niciun caz nu aveam sa apelez la el.
Oare cine ar mai fi? Anne? Oh nu! Mai bine aş apela la Nathan, un străin, decât la Anne.. nu aveam nevoie în acel moment de predicile ei lungi cum că m-am lăsat de şcoală, nu am slujbă, niciun viitor şi aăa mai departe. Mai bine mă lipseam.
Parcurgând lista din cap cu 'prietenii' care ar putea să mă ajute, singurul era Joe. Aşa că am luat telefonul dând să apelez la el.
- NUUUUUUUUUUUU! nu şi de data asta, am spus în timp ce bateria mea căzu. PERFECT! PERFECT! am strigat nervoasă, nebăgând în seamă străinii care se uitau ciudat la mine.
- Hihihi! am auzit o voce din spate.
- Ce e aşa amuzant?
- Femeile cănd sunt nervoase, asta.
Am ridicat privirea ca să i-o întâlnesc pe-a lui. Joeeeeeeeeeee.
- Ai di mine şi di mine. Chiar acum voiam să te sun dar bateria m-a lăsat. Mulţumesc cerului, în sfărşit mi s-a întâmplat şi mie un lucru bun.
- Ce s-a întâmplat ca să te facă să spui asta?! se uita nedumerit la mine. Adevărul era că Joe mă ştia doar beată, fumată şi 'fericită'. Niciodată nu-mi cunoscuse latura asta a mea, când ziua îmi merge prost.. niciodată nu vorbise cu mine dimineaţa, mai ales în zilele în care mă trezeam prost dispusă.
- Nici nu vrei să ştii.
- Hai spune-mi tot. Şii, a continuat, cred că eşti înfometată, uitându-se la faţa mea trasă. Hai să luam ceva de mâncare şi îmi povesteşti.
Am dat din cap, doar gândindu-mă la mâncare. Oare când a fost ultima dată când am mâncat calumea, o mâncare gătită?! Mi-am muşcat buza de jos.. iar stomacul meu deja dădea semne de nerăbdare.
Mi-am luat o porţie de cartofi prăjiţi, un hamburger şi o cola. El şi-a ales doar o salată şi un milkshake. I-am zâmbit ţi m-am apucat de înfulecat bunătăţile din faţa mea. Nu îmi prea păsa ce calorii se puneau pe mine, din moment ce aveam 45 de kg. Ba era bine dacă se punea ceva..
 Îmi zâmbii şi aşteptă să termin jumătate din mâncare.
- Deci.. ?
- Pai, nu ştiu cum să spun. E toamnă, e frig, nu am bani, mi-am pierdut slujba, chirie neplătită, niciun prieten.
- În-afară de mine! accentuă el.
- În-afară de tine. am spus zâmbind. Şii, mai am un pachet de ţigări. Vrei una?
A râs.
- Eşti în ultimul hal de săracă şi nu mai ai nimic în-afară de nişte ţigări iar tu mă întrebi dacă vreau una? Eşti incredibilă Ev, serios! Chiar îmi pare bine că te-am cunoscut.
- Ştii că nu dau niciun ban pe lucrurile astea materiale, nu prea sunt importante. am spus terminându-mi sucul şi lăsându-mă pe spătarul scaunului cu burta plină.
- Of, of Ev. Ce ne facem şi cu tine?
Am râs. Mie chiar nu îmi pasa, atâta timp cât nu ajungeam pe străzi sau să apelez la Anne.
- Cu chiria cum stai?
- Imediat intrăm în Noiembrie, de fapt mâine, deci trebuie să-i dau banii.
- Ai?
- De unde? am întrebat râzând. Am dat ultimii pe pachetul de ţigări.
Nu a mai răspuns, şi muşcându-şi buza de jos stătea dus pe gânduri, uitându-se în gol.
- Am eu o idee. mi-a spus zâmbind.
- Aud.
- Ce ai zice să mă ajuţi la bar, iar eu în schimb o să-ţi dau o cameră sus şi mâncare.. şi nişte bani de buzunar, sau cum îi spui tu: 'bani de ţigări'.
Am zâmbit. Genial.
- Eşti eroul meu, ştiai?
- Cu plăcere. a spus în timp ce se ridica ducându-se să plătească.
L-am aşteptat afară, fumând o altă ţigară..
- Numai nu te poţi lăsa de ele, huh? m-a întrebat zâmbind.
- Pot, dar nu vreau.
Aruncând ţigara într-un colţ, l-am prins din urmă. Ma întrebam încotro ne îndreptăm, până când am dat de strada mea.
- Mă mut de azi? am întrebat mirată când am intrat în bloc.
- Am rămas fără chelneriţe, deci de azi ai o slujbă şi un acoperiş asupra capului garantat.
- Ţi-am mai spus cât te iubesc? l-am întrebat în timp ce îmi îndesam în ghiozdan puţinele mele lucruri. Aveam să vin după, ca să iau restul, oricum nu prea aveam nevoie de ele, atât timp cât aveam un prieten şi bani de ţigări.
- Chiar ăn halul ăsta, Ev?
Am râs. Se uita mirat prin apartament, întrând din cameră în alta.
- Nu gătesc, de fapt nici nu prea mănânc. Nu-mi spăl hainele, întotdeauna îmi cumpăr altele noi. Urăsc să fac curăţenie, dar mie îmi place aşa cum, am spus dând din  umeri.
Zâmbi.
- Eşti genul meu.
'Iar tu, cu siguranţă nu al meu', am spus în gând uitându-mă la el. Joe era de treabă, deştept şi un bun prieten dar nici pe departe frumos sau bărbatul visurilor tale. Era grăsuţ, nu nu, mai bine zis gras. Părul nu şi-l aranja deloc, câteodată fiindu-i aşa de uleios că îţi dădea o stare de dezgust, iar îmbrăcămintea, să zicem doar că nu se avea cu moda. Dar se avea cu afacerile, şi spre deosebire de mine, care nu aveam nimic în viaţă decât nişte amărâte de ţigări, el avea doua băruleţe deschise din care câştiga bine..şi pe lângă asta, el a fost singurul care a rămas lângă mine şi m-a ajutat, când ceilalţi erau prea ocupaţi.
Am ieşit din apartamentul care, pentru 10 luni mi-a suportat toată durerea. Am lăsat în urma pereţii care îmi ştiau toate secretele. L-am lăsat şi pe EL acolo, împreună cu scrisorile, hainele murdare, vasele nespălate.. acolo unde îi era locul.
Aveam din nou, să încep o nouă viaţa, în anturajul meu preferat. Seri de băute, ţigări, dragoste, şi AAAAAA. NATHAN!
Joe ma aşteptă cu el afară.
- Ev, fă cunoştiinţă cu noul tău coleg.. o să fie şi el barman!

2. Amintirile aduc dragostea inapoi.. iar dragostea omoară.

 Hei, cum ţi-a fost ziua?
- A fost ok.
- Doar ok?!
- De fapt, a fost oribilă.. dar nu îţi pasă. Aşa că am să rămân la 'ok'!
Am trântit uşa cu putere de la magazinul de chitări şi mi-am aprins o ţigara. Imediat ce am făcut contact cu gerul de afară, am renunţat la ea..
- Bun! Acum ce fac? am spus pentru mine, după ce o serie de înjurături îmi ieşiră printre dinţi.
- Ai putea să vi la un ceai! am auzit o voce din spate..
M-am întors cât ai clipi. Rezemat de zidul magazinului, cu o chitară în spate, păr ciufulit şi un zâmbet! ahh, ce zâmbet..  persoana care îmi vorbise îşi ridică privirea iar ochii mei gri şi reci îi întalniseră pe-a lui, albaştri şi calzi. Am oftat, şi presupun că oftatul acela s-a auzit pe tot bulevardul.. nu era ilegal să arăţi aşa de bine?!
- Deci .. ?
Întrebarea sau ce-o fi fost aia mă făcu să roşesc, după mult timp.. Mă temeam să zic un cuvânt, pentru că sigur ieşea ceva de genu ''
ăăh, hmm, erm'' aşa că am zâmbit şi am dat din cap.
''Subtil, desigur '' m-am gândit.
O luase pe străduţa înspre Vest, aşa ca m-am pornit după el.. din doi paşi, l-am ajuns şi mi-a oferit braţul lui.
- Presupun cî mori de frig?!
- Ceva de genul.
Nu ştiam că răspunsul meu avea să ducă la 'el oferindu-mi geaca lui' dar se pare că şi asta făcuse.
- Nu, nu.. am spus. Nu e nevoie!
- Te rog, nu ai să mai rezişti până după colţ..
Deşi erau doar vreo 20 de metri, el tot insista.. Nu am avut încotro decât să-i iau geaca iar pe el să-l las doar în o bluziţă..
- Şi tu?
- Stai liniştită, sunt mai puternic decât arăt.
Am chicotit.. iar toată faza asta era mult mai amuzantă decât părea.
'' Te-ai gândit tu vreodată că vei ajunge să mergi cu un străin la un ceai, iar el pe drum să-ţi ofere geaca lui? A fost totuşi  cel mai drăguţ lucru posibil.'' dar gândurile mele au fost intrerupte de 'ămăămu' lui ..
- Joe, deci? am întrebat în timp ce s-a oprit în faţa unui bar.
- Joe. a răspuns cu un zâmbet.
Joe era barmanul meu preferat, cât şi prietenul meu cel mai bun. Era unul din 'cercul ăla de prieteni' despre care Anne spunea.
Băruleţul era destul de ok pentru o seară cu prietenii tăi, o seară de băute şi prostii, poker şi oameni noi..
Am oftat când am intrat înăuntru, ori de cate ori mirosul îmi inundau nările iar ochii faceau contact cu masa din colţ, amintirile îmi vin grămadă. Prima seară, primul sărut.. primul 'bună!'  Aici l-am intalnit prima dată pe Zayn, de aici începuse toată povestea noastră.
Nu l-am mai văzut dând pe aici de mult timp, iar Joe spunea şi el că nu l-a mai văzut călcând pragul acestui bar din ultima zi pe care am petrecut-o împreună.. Obişnuiam să venim aici în serile de sâmbătă cu toţii,  să jucăm poker, să ne îmbătăm.. cam ce fac tinerii în ziua de azi.
- Deci? iar amintirile îmi fură iarăşi întrerupte de vocea lui Joe.
De obicei se purta ca şi cum nu mă cunoaşte.. mai ales atunci când sunt cu cineva. Dar de data asta m-a surprins şi pe mine, ceea ce însemna că ceva nu era în regulă,
- Ca de obicei?
- Mă cunoşti, Joe..
Mi-a făcut cu ochiul şi a zâmbit.. dar zâmbetul îi pierise repede când trecu la străinul de lângă mine.
- Nathan? a întrebat acesta cu mirare..
- Hei Joe.
Eu eram de-a dreptul confuză.
- Nahtan?! am întrebat eu, uitându-mă la amândoi deodată.
- Ev, acesta asta un vechi prieten. Un foarte vechi prieten..
Am ridicat o sprânceană, dar am lăsat totul baltă imediat. Chiar nu mă interesa cine şi ce era cu Joe, acel străin. Tot ce vroiam era sa vină acel păhărel mai repede şi să trec din lumea asta de câcat într-o lume cu unicorni şi fluturaşi.
După trei pahare, Nathan presupun, îmi luase cel de-al patrulea din mână.
- Deci, Ev, spune-mi ceva despre tine..
- Nu vrei să ştii, am spus încă gândindu-mă la acel păhărel.
- Încearcă-mă.
- Nu prea vorbesc despre mine, deci ce ai zice să-mi spui tu ceva despre tine?!
- Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nici eu nu sunt genul acela de persoană care vorbeşte într-una.. aşa că, chiar te rog!
Am tras un zâmbet strâmb gândindu-mă la mine. Oare ce-i puteam spune acestui străin cât să-i fac o impresie bunişoară, dar nici să nu-l mint în ultimul hal.
- Deci, să-ţi vorbesc despre mine, zici ?!
- Ăhă..
- Păi sunt ciudată. Obişnuiam să râd mult. Am încredere în oameni care nu merită. Iubesc oameni care nu merită. Sunt tăcută de cele mai multe ori. Întotdeauna sunt lăsată pe din-afară. Mi-ar plăcea să ajung să mă plac şi să mă accept exact aşa cum sunt. Am fost rănită. Nu sunt perfectă. Dar..
- Dar .. ?
- Dar o să fiu eu, şi o să văd unde viaţa mă va duce.
- Perfect. Cea mai perfectă descriere.. Deja te plac.
- Credeam că mă placi de când m-ai văzut în faţa magazinului de chitări!!
A râs, şi odată cu râsul lui şi-au făcut apariţia şi nişte gropiţe foarte dulci.
- Ăăh, m-ai prins. Chiar aşa de evident a părut ?
- Foarte!
- Ironico..
Ultimul cuvânt mă făcu să zâmbesc aşa de tare, încât pentru o fracţiune de secundă am crezut că a fost mai degrabă un chicot.
- Vorbesc serios!
- Faţa ta o arată, ce să spun!
Am râs, iar de data asta zgomotos. Cine spunea că rasul e un medicament foarte bun, dreptate avea. Mă simţeam foarte bine..
- Ai un zâmbet frumos. Ar trebui să zâmbeşti mai des..
- Ar trebui..
- Şi acum, ce zici? Ai răbdare să auzi ceva şi despre mine?!
Am dat din cap în timp ce am luat o gură din sticla de cola de lângă mine.
- Uimeşte-mă!
- La ce ai spus tu, pot să mai adaug că sunt persoana aceea care îşi face rău uitându-se la poze vechi, mesaje vechi.. Sunt persoana aia care ar face orice pentru un zâmbet care să dureze o fracţiune de secundă nepăsându-i dacă după,o veşnicie va suferii.
- Totul sau nimic?! am întrebat interesantă şi captivantă de descrierea lui.
- Cam aşa ceva. Hm, păi sunt acel gen de om care chiar dacă ar trebui să renunţe la persoana iubită, nu ar putea. Sunt acel băiat care ar face orice pentru acel 'cineva', fără să aştepte nimic în schimb. Şi, da! Pun suflet. Urîsc asta!
- Cine nu?
A pufnit şi am întrebat ce e aşa amuzant.
- Şi tu ai pus suflet, iar acum nu crezi în iubire, fericire, împliniri şi chestii?
Am lăsat privirea în jos. Inevitabil. Nu puteam să scap deloc de chestia asta. Totul a fost bine, până când a trebuit el să-mi aducă aminte. ''Frumos, ce să spun. Chiar ştii cum să faci un om fericit, iar dupa să-i calci în picioare fericirea''
- Mda.
A observat dezamăgirea amestecată cu stânjenie şi tristeţe de pe faţa mea..
- Te-am supărat cu ceva?
- Nu e vorba despre asta. Nu tu. El.
- Deci să înteleg că este un El ?
- Nu mai este!
- Îmi pare rău.
- Să nu-ţi pară!
- Atunci nu îmi pare.
- Bine faci.
- Încetezi?
- Să ce .. ?
- Să fi aşa?
- Aşa cum?
- Ţi-a spus cineva că nu mai eşti aceeaşi când persoana de lângă tine nu se mai ridică la standarele tale de 'a fi de treabă'. Scuză-mă, nu am ştiut. Dar nici tu nu ar trebui să fi aşa, înţepată!
- Bun, acum mai primesc şi o predică despre a cum a mă comporta cu persoanele pe care nici nu le cunosc, de la o persoana pe care iar nu o cunosc.
- Las-o baltă Ev!
- Asta am să fac. şi arucându-i ultimele cuvinte pline de noroi, i-am spus un 'Pa!' rece lui Joe şi am zbughit-o pe uşă fără să-mi pase că cineva în spatele meu, îmi striga numele. Ajunsă în strada, mă gândeam pe unde s-o iau..
'Gândeşte Ev, pentru numele lui Dumnezeu!'
Înainte să reacţionez am simţit nişte mâini care mă cuprinseră cu căldură. Am simţit un fior rece pe spate.
' Nu, nu face asta!' gândurile mele zbierau.. dar cine le auzea?!
Înainte să mai spus ceva, inevitabil, se întâmplase. Buzele noastre făcură dragoste pentru prima oară!

Dacă Romeo şi Julieta ar fi fost fericiţi, n-ar fi ştiut nimeni de ei .

Unii iartă, pentru că iubesc, şi ar durea prea tare să plece, alţii nu iartă, pentru că iubesc, şi ar durea prea tare să rămână. Unii pretind că totul e bine- nu, de fapt, toţi pretindem că totul e bine. Unii mint ca să nu facă rău,
unii spun adevărul ca să nu facă rău oricum mai târziu. Unii cred că s-a terminat, alţii ştiu asta. Unii se topesc de dor, alţii nu îndrăznesc să o facă. Unii caută pe cineva care să asculte cum 'nu mai pot!', alţii tac şi zâmbesc, crezând că până nu o spui cu voce tare, nu o simţi. Unii mai aşteaptă încă un semn, alţii şi-au închis de mult telefoanele alea. Oricum, cine ar trebui să sune, nu sună; şi cine sună, chiar nu contează acum.

'E una din zilele..''.
Am scris, dar am şters; din nou. Fuck, nu se poate aşa..
Am început din nou,
'E una din zilele proaste în care vreau să vorbesc cu tine, dar sunt prea orgolioasă să îţi scriu iar tu nu ai de gând să o faci. Vreau doar să ştii că mi-e dor.. '
Am aruncat foaia pe masă, lângă alte zeci.. Am oftat şi m-am trântit pe canapea.
- Prima data iubeşti, apoi ajungi să fi rănită! am bombănit pentru mine. Am luat o gură din cafeaua rece, pe care tu o urai şi mi-am aprins ţigara. Ca tine am ajuns! Vezi, îţi place?!
Bun, acum vorbeam şi singura. Perfect!
Am luat o altă foaie de hârtie şi am început,
'Mi-e dor să adorm cu tricourile tale, mi-e dor să ne uitam la filme de groază iar tu să mă ţii în braţe, mi-e dor
să vorbim la telefon pana în zori , mi-e dor să mă furişez noaptea doar ca să privesc stelele cu tine, mi-e dor să mă laţi să te bat la jocurile tale preferate, mi-e dor de sărutările în ploaie şi de plimbările în care ne ţineam de mână, mi-e dor să râd cu tine până nu mai pot respira, mi-e dor.. '
Am aruncat iar foaia albă pe măsuţă şi am început să trag din ţigară ca şi cum ar fi fost singurul lucru care mă
mai ţinea în viaţă.
- Pff! Măcar de le-ai trimite!
Am ridicat privirea. Anne stătea în tocul uşii uitându-se cu o privire speriată amestecată cu dezamăgire şi milă.
- Ce vrei?!
- Tu m-ai chemat!
- Te-am chemat?! Nu, nu. Ai înţeles altceva.. am chemat-o pe Anne aia, care nu judecă şi e acolo pentru prietena ei indiferent de situaţie.
- Nu ştiu cum Ev, dar dacă continui aşa, ajungi să pierzi toate persoanele importante din viaţa ta!
- Dacă le pierd, atunci înseamnă că nu sunt aşa de importante.
- Vrei să zici că EL, nu a fost?!
- Cine a spus că eu l-am pierdut?!
- El te-a pierdut?
- Presupun că mai corect e, ne-am pierdut amândoi.
- Cum aşa, Ev? Cum s-a putut întampla asta? Cum de ai lăsat aşa ceva să se întâmple?!
- M-a călcat pe inimă!
- Şi tu ai trebuit să-l calci de zece ori?! A trebuit să-l jupui pe viu de sentimente.. să-l torturezi pana ţi-a rămas un cadavru? Ce?  Vroiai supunerea , respectul, iubirea lui atunci la minut? Scuză-mă dacă îţi spun asta, dar eşti o egoistă, asta eşti! Te roteşti în cercuri de 'prieteni', prieteni care de abia dau doi bani pe tine.. stai acolo unde nu îţi e rostul! Iubeşti oameni care nu merită..
- Lasă-mă să te corectez, am iubit oameni care nu merită!
- Ah! las-o moale Ev.. eşti un dezastru.. nu zic gunoi, dar dezastru eşti!
- I-am spus, am zis cu ochii în lacrimi, i-am spus ca o să se îndrăgosteasca de mine. I-am spus să nu o facă. I-am spus că aşa e natura mea, să ranesc oamenii pe care iubesc. I-am spus atunci că sunt ceea ce sunt, nimic sau mult decât un gunoi. I-am spus..
Lacrimile îmi înnecară cuvintele. Stăteam acolo plângând în timp ce Anne era tot în tocul uşii..
- Facem greşeli Anne, toţi facem. Suntem oameni.. nu sunt decât o fiinţă, nu pot mai mult.. nu pot!
- Greşit, nu vrei mai mult!
- Ştii, cred că ţi-am spus mai de mult, nu merită să fi liber dacă nu eşti liber să faci greşeli!
- Mda, uite unde te-a dus citatul ăsta de câcat.
O linişte lungă se lăsă peste noi.. gemetele mele de durere, care făceau pieptul să-mi sune se auzeau încet, dar regulat..
- Câteodată mă întreb, dacă mai am inimă sau în loc de ea, e un gol..
- Iubeşti?
- Adică?
- Iubeşti? Anne repetă..
- C-c-ccred că da.. De ce?
- Atunci mai ai inimă..
Ultimele cuvinte nu veniră ca un şoc, decât atunci când o văzusem întorcându-se.. nici măcar o îmbrăţişare, nimic?
Cu ce am greşit, mă întrebam..



Anne's part..

Am deschis portiera şi am închis-o cu putere. Niall era la volan şi se uita la mine, cu o faţă îngrijorată..
- Cum e? m-a întrebat..
- Mai rău decât săptămâna trecută. am spus oftând. În sfârşit puteam să-mi arăt durerea şi îngrijorarea..
Mă doare când o văd aşa, Niall.. mă doare, de doare! Nu se schimbă cu nimic, nu-i mai pasă.. o doare în cot de toţi.
- Păi nici Zayn nu se descurcă mai bine.
- Au trecut 7 luni, pe naiba!
- Da, dar s-au iubit 2 ani. Asta cum sună?
- Şi ce? dacă s-au iubit 2 ani, trebuie să treacă doi ani ca să uite?
- Eu cred că trebuie sa treacă dublu, sau mult mai mult.
Am oftat..
- Niall, nu ajuţi?
- Cum aşa? a spus în timp ce maşina a cotit la stânga şi a ieşit din cartier. Londra era superbă astăzi, iar vremea şi mai şi..
- Ştii ce? Nu mai îmi pasă de nimic. Mă piş pe ea prietenie.. mă piş pe toate câcaturile lor. De ce eu întotdeauna ajung la mijloc, de ce tot eu trebuie să mă simt ca un câcat?
- Wooo-hoo-hoo. Wait a sec, how about no?! Cine a spus asta? Nu eşti vinovată cu nimic. Dacă viaţa lui Zayn şi a lui Ev sunt distruse, nu trebuie să dai vina pe tine! Greşelile lor- consecinţele lor - şi în final, inimile lor care sunt distruse. Anne, ştiu că te doare să o vezi aşa şi o iubeşti, dar poate are nevoie de un timp pentru ea. Iar Zayn.. Zayn are nevoie şi el nevoie de un timp pentru el.
Am dat din cap, ştiind că are dreptate. De fapt Niall întotdeauna avea dreptate.
I-am dat un sărut pe obraz iar acesta a zâmbind, neluăndu-şi ochii de la drum. Întotdeauna era grijuliu când conducea cu mine, iar asta mă făcea să-l iubesc şi mai mult.
- Deci, vreme e bună.. ce vrei să facem astăzi? m-a întrebat.
- Păi, alege tu.. de când cu discuţia pe care am avut-o cu Ev, nu prea gândesc.. Trebuie să o sun să-i mulţumesc că mi-a distrus ziua!

Pilot.

Am închis şi ultima uşă, adică uşa de la intrare. Am aruncat o ultimă privire asupra casei şi cu urme de regret, aşa cum am mereu, am trântit portiera de la maşină. Am reevaluat din nou situaţia, ce voi face, unde voi merge? Nu mai conta, atât timp cât eram cât mai  departe de el. L-am lăsat acolo, de data asta eu pe el.. Am pornit maşina şi am cotit la dreapta, ieşind de pe straduţa care îmi cunoştea toată viaţa şi toate secretele. Am plecat, chiar am avut tupeul să fac asta. L-am lăsat cu inima rănită şi sfâşiată de ultimele vorbe pe care i le-am aruncat cu atâta tărie şi hotarâre încât mă făcu şi pe mine să mă întreb: chiar nu l-am iubit niciodată?
Cine spunea că nu poţi să începi un nou început oriunde vrei, când vrei şi cum vrei?
Trebuie doar să fugi şi să laşi în urmă tot!