NIMIC;

Zayn.

Nu ştiu ce e cu mine şi asta doare cel mai tare. Să nu ştii, acest sentiment e îngrozitor .. să nu ştii, să nu mai simţi, să fii doar tu.  De ce nu pot s-o iubesc pe Danielle? De ce şi atunci când mi se dăruieşte gândul îmi este tot la 'ea'? Acea 'ea' Ah, de ce nu o uit, de ce nu uit acel nume care imi face atâta rău?
Am întins mâna să opresc ceasul care deja devenea enervant. Am auzit un oftat sexy şi am zâmbit.. dar, nu am zâmbit în felul acela, nu după ce mi-am amintit că, din păcate, nu e oftatul lui Ev.
- Chiar trebuie? Hai încă 5 minute!
- Trebuie! i-am răspuns înghiţind în sec.
Am sărutat-o pe nas, ceea ce a devenit o obişnuinţă, nu o plăcere şi m-am ridicat din pat. Am mers direct la baie unde am făcut un duş rece. Danielle era deja în bucătărie, pregătea micul dejun.
- Stai să mănânci, nu?
Am dat din cap că nu şi m-am îndreptat înspre cameră să mă îmbrac.. Mi-am ales nişte haine obişnuite. Nu aveam de gând să fac ceva special, doar să merg să mă plimb cum fac toată ziua şi să fumez. Venea Crăciunul şi nu aveam chef de toată agitaţia aia dar trebuia să rămân, era ziua lui Louis şi le-am promis băieţilor că nu o să plec de capul meu. Că am să rămân şi să trec peste toată situaţia cu bine. A trecut deja un an iar eu? tot în acelaşi punct. Ba şi mai rău acum. Pur şi simplu nu o pot uita!
Am deschis uşa şi am luat ziarul. L-am aruncat în treacăt pe masă şi am salutat-o pe Danielle înainte să ies afară.
Era frig, Decembrie, vânt şi ger..
Mi-am muşcat buza de jos până la sânge şi am luat-o pe jos. Unde mă îndreptam? Nici eu nu ştiu. Aveam doar un chef, un chef nebun de viaţă, de necunoscut, de libertate. Voiam să întâlnesc pe cineva, să cunosc pe cineva, să încep să iubesc din nou.
Recunosc, am avut şi momente când încă mă gândeam că se va întoarce, că vom trece peste împreună, că va fi bine. Aveam şi gânduri că poate, până la urmă, soarta va fi în favoarea noastră şi totul va fi ca înainte. Oare ce se întâmplase?
Mă plimbam pe străzi fără să îmi pese că arătam ca un copil pierdut ce îşi căuta mama. Aşa făceam şi eu, o căutam pe ea. Mama mea, prietena mea, sora mea, iubita mea, viaţa mea..
De ce îmi e ciudă cel mai mult? Ea nu a făcut niciun efort ca să intră în inima mea, nici măcar nu s-a sinchisit, pe când eu a trebuit să o cuceresc, să o căştig.. Ce e mai ciudat? Nu s-a sinchisit chiar deloc să rămână.
Da, ştiu, a fost vina mea. Dar trebuia, pentru că deja suntem adulţi, să rămână şi să discutăm. Să ştie că totul a fost doar o greşeală, să ştie că eu o iubeam.. De ce nu a rămas?
..
- Ah, prea multe gânduri. am spus aruncându-mă pe un scaun oarecare şi punându-mi mâinile pe bar. Hei Joe!
- Zayn?!
- Whisky, te rog!
- Zayn, ce cauţi aici? Ştii că nu-i face bine vizitele tale neobişnuite ?
- De când îmi pasă mie ce îi face ei bine?
S-a lăsat o tăcere peste noi, parcă înmormântală.. Se uita urât la mine şi ştiam că mă ura. Nu îmi păsa de el, de fapt, astăzi, nu îmi păsa de nimeni.
- Ai venit cu 'ea'? a întrebat accentuând cuvântul 'ea'.
- Nu. am spus simplu, aspru şi plictisit. Îmi aduci băutura aia?!
A plecat mormăind parcă ceva. Am pufnit uitându-mă prin jur, de când îi dădeam eu explicaţii lui Joe?
- Doreşti ceva?
Glasul nu părea nici 'bucuros' că mă vede, nici 'plictisit' şi cu siguranţă, dacă stăteam să mă gândesc mai bine, nu semăna cu a lui Joe. Mi-am întors privirea şi am dat de un băiat blonduţ cu ochi albaştri. M-am uitat la el urât încât acesta înghiţi în sec. Îmi plăcea când înjoseam 'adversarul' doar dintr-o privire.
- Am comandat ceva.
- Serios? De obicei Joe nu ia comenzi.
- Suntem prieteni vechi.
- Aha, şi cum de nu te-am mai văzut pe aici?
- Tocmai am sosit în ţară.
I-am arătat o privire de sictir şi băiatul, dându-şi ochii peste cap, plecă să servească.  Lume nouă se pare că.  mi-am spus dând ochii peste cap.
Joe apăru şi îmi întinse un pahar de whisky. Nici jumătate..
- Mai mult nu se poate?
- Mai mult nu vreau. Uite, Zayn bea-ţi paharul şi pleacă. Nu am chef de scene amoroase care îmi dau bătăi de cap, nu în barul meu.
Faţa lui deja devenea roşie iar ochii, păi ochii chiar nu mă jupuiau din priviri pe mine. Se uitau în altă parte, cu puţină compasiune, îngrijorare şi multă, multă frică .Mi-am întors capul şi am dat de băiatul blond. M-am întors şi m-am uitat din nou la Joe. Avea privirea în jos şi acum părea ruşinat. Idiotul, imbecilul! De ce nu se putea abţine ? Nu am avut nevoie să ştiu asta!
Am dat groapă paharului şi am mai cerut. A luat paharul şi a renunţat să se mai opună, mai ales după ce a zărit privirea mea.
De fapt, de ce idiotul? De ce nu idioata? 
Am continuat să beau şi paharul următor şi înainte să îmi spună că ajunge, i-am luat sticla din mână. Eram singurul de care îi era ruşine. Ştiam multe despre el, despre ce făcea el şi cum a ajuns în starea actuală, dar cu toate astea l-am acoperit şi ajutat când era nevoia.. Îmi datora, măcar sticla aia de whisky!
- Ce are idiotul ăla de blond şi nu am eu? am întrebat smiorcăindu-mă.
- Zayn, te rog! Nu face asta!
- Spunee! am zbierat cât m-a ţinut plămânii.
- Zayn! Te-am ajutat, ţi-am spus să nu o mai dai pe aici şi a mers nu? Ai supravieţuit un an. Mai poţi unul.. şi încă unul, câţi ani este nevoie ca să uiţi. Zayn, eşti prietenul meu, dar pleacă! Te rog!
- Unde e? am zbierat la fel de tare. Nu mă mai interesa de lumea din jur ce se uita la mine şi la Joe, speriată şi mirată.. Eram prea 'eu' în momentul acela. Voiam să o văd, să o îmbrăţişez, să ştiu că e a mea, măcar pentru câteva secunde.. Îi mulţumesc blondului că încă nu a venit acolo, de fapt, nici nu îl zăream pe blond. Nu ştiam de ce eram în stare în momentul de faţă şi oricum, aveam să regret totul mai tărziu.
- Unde e? am zbierat din nou. Joe a tresărit şi aproape cu ochii în lacrimi am spus.
- Nu e bine Zayn, nu e deloc bine!
- Cum adică nu e bine? am spus mirat, beţia parcă dispărând dintr-odată.
Binee?! Cum adică nu e bine, ce a păţit?
Am înghiţit în sec, nu aveam curajul, nici beat fiind, să mă gândesc la aşa ceva. Cum adică Ev a mea nu e bine?!
- Du-te acasă Zayn!
- Mie să nu-mi spui să mă..! dar am îngheţat. Nu am recunoscut vocea ei până când i-am simţit durerea. Puteam jura că tot barul se uita la noi, dar în acel moment nu îmi păsa. Nu am venit aici să fac scene de ăstea, nu îmi stătea în fire. Am venit să beau ceva, poate să dau de ea din întâmplare, să îmi zâmbească, să îmi facă ziua mai bună, orice! Dar nu să-i aud acea durere din voce. Era bolnavă? O duceam la spital, aveam bani, plăteam oricât mă costa.. Nu aveam s-o pierd, nu? Dar atunci ce era?
M-am întors împietrit parcă şi am rămas mut de uimire. Oh, Ev! Mai frumoasă ca niciodată.
- Prea târziu! mi-a şoptit.
S-a întors chiar în momentul când am zbierat, a doua oară de când o ştiu, la ea..
- Cu el? Cum ai putut?
S-a întors şi cu un zâmbet amar mi-a repetat aceleaşi cuvinte.
- Prea târziu!
Am ieşit din bar buimac, beat, gata chiar şi să mă sinucid.. dar mai rănit şi sfâşiat ca niciodată. Cum adică, prea târziu?