M-am întors pe cealaltă parte şi m-am ridicat dintr-odată în şezut. Mi-am trecut mâna peste ochii şi am putut constata că plângeam. Ce făcusem ieri? Doar nu m-am întâlnit cu Niall!- Oh nuuu!! am spus ridicându-mă spre baie. M-am băgat la un duş rece, mai rece decât vremea prin Decembrie şi am mers în bucătărie. Ochii îmi erau umflaţi, iar inima distrusă. Tot repetam în gând: nu i-am făcut asta lui Zayn. Nu i-am făcut asta lui Ann'. Spune-mi că nu!! ceva de pe perete îmi atrase atenţia. Mă apropii mai mult când cineva bate la uşă. Mă încrunt şi merg să deschid uşa..
- Hei Joe!
- Hei scumpă. Sper că nu ai uitat de lăzile astea, nu?!
- Asta nu am făcut ieri?
- Nu, asta trebuia să facem azi! Ai febră?
Mi-am dat două pălmi şi am început să râd. Joe se uita încruntat la mine dar nu-mi păsa. Deci totul a fost doar un vis. Desigur că nu sunt aşa de nebună încât să-i fac lui Ann' asta!!!
- Uite, stai aici, bine? Să nu te iei să te duci că te pierd prin mulţimea asta.
- Ce e aici mă?!
Mii de fete strigau şi reporterii făceau poze. Bliţurile îmi aduceam aminte de vremurile când ieşeam de cot cu Zayn, niciodată nu mi-a plăcut atmosfera aia.
- Nu ştiu. Mă duc să iau cafea şi vin, da?!
- Bine, am spus învârtindu-mi privirea prin jur.
După doar un minut am constatat că aici puteam să-mi găsesc sfârşitul. Fetele cântau WMYB şi aveau în mână cât şi pe tricou doar 1D. Erau directioneri.
Auch!
M-am învărtit cam 5 minute până când cineva dăduse peste mine. Mi-am simţit tricoul tot ud. Ridic privirea şi observ o fată de 15-16 ani care se uita la mine şi ea la fel de îngrozită.
Da Joe, ai spus să stau aici. Cel mai perfect loc din întreaga Londra..
- Scuze, scuze, scuzee Evelyne. Scuză-mă. Nu am vrut! spuse fata aproape cu ochii în lacrimi.
M-am încruntat.
- Stai liniştită, e doar un tricou. am zâmbit s-o liniştesc dar deja fata plângea. Uite, am şi jacheta, am spus, o închei şi gata.
Între timp s-au strâns mai multe fete în jurul nostru şi au început să-mi ceară să fac poze cu ele iar altele întrebau când m-am întors, dacă m-am împăcat cu Zayn, de ce ne-am despărţit, de ce am lipsit o perioadă, dacă am alt prieten. Deja mi se făcea rău.
Le zâmbeam la toate şi încercam să ies din mulţimea care se făcea din ce în ce mai mare. Niciodată nu am fost aşa de aproape de fete. Zayn întotdeauna mă ţinea la distanţă, mai ales când ieşeam undeva.. Îmi spunea că nu toţi directioneri mă înghit dar fetele de aici păreau chiar drăguţe. Am început să zâmbesc şi eu şi să le răspund la întrebările nu prea intime şi chiar să fac poze cu câteva dintre ele.
- Ev!!
Mi-am întors privirea şi am putut să observ un păr roşcăţel şi un zâmbet. Louis!- Când ai venit?
Am rămas blocată. Nu eram pregătită pentru o întâlnire cu unul dintre ei. Nici măcar nu m-am gândit la ceva minciuni. Mulţi ştiau că m-am întors în Germania, unde şi m-am născut. Am clipit de două ori. Aşteptam, nu ştiu ce.. O minune, ceva. Cineva să mă salveze.
- Eşti ok? a întrebat văzând că nu-i răspund la cealaltă întrebare.
- Mhm, am spus încă înghiţind în gol.
..
- Hei, aici eşti! Joe mă luă de braţ. Cum ai rezistat?
Înainte să-i răspund observă băiatul roşcovan din faţa mea şi ochii i se măriră.
- Joe!
- Louis!
- Frumos! a spus Louis înainte să se întoarcă.
- Louis, am spus făcând un pas în faţă.
- Ştii ceva, Ev?! Niciun Louis. După un an vii şi mergi la el în loc să ne spui şi nouă că ai aterizat şi că eşti ok. Puteai să mă chemi la o cafea. Ai fost cea mai bună prietenă a mea.. Hm, eşti imposibilă!! Poţi să uiţi tot ce a fost vreodată între noi.
- Louis!
- Ev, Joe spuse uşor. Nu are rost! În plus, e deja destul. Vrei mai mult de atât să apară la TV?!
Doar atunci am realizat că directionerii încă se uitau la noi muţi de uimire iar reporterii filmau şi făceau poze.
..
- Ce s-a întâmplat acolo? spus Joe în timp ce ne îndreptam nici eu nu ştiu unde.
- Crede-mă, nici eu nu ştiu. M-am blocat pur şi simplu.
- Le vei spune că niciodată nu ai plecat?
- Eşti nebun?! Mă urăşte şi aşa, că 'am aterizat' fără să ştie. O să mă omoare dacă o să ştie vreodată că nu am plecat deloc din ţară.
- Cine ştie?
- Ann', Niall, Kathe şi din păcate Zayn a aflat aseară.. iar acum şi Louis.
- Cum eşti?
- Nu sunt nicicum. Mi-am pierdut singura familie de mult, doar acum am realizat că e pentru totdeauna.
- Hei, hei. Mă ai pe mine! şi îmi dădu o îmbrăţişare zdravănă.
Pentru prima dată în viaţă m-am simţit singură dar totul a trecut când l-am simţit lângă mine. Joe chiar era un prieten adevărat, şi cam singurul prieten.
- Hei, sper că nu ai uitat de surpirză, nu? Hai, o să te înveselească!!
- Ah, am spus amintindu-mi. Să vedem!
Ne-am îndreptat spre ăă, aeroport.
- Ce facem aici?
- Ai să vezi! mă linişti cu un zâmbet.
M-am uitat prin jur, mi-am scos telefonul de câteva ori. Deja începeam să mă plictisesc. Mai erau oamenii care aşteptau acolo, alţii duceau bagaje, alţii beau cafea şi mâncau gogoşi.
- Ok, eşti sigur că ăsta e locul? m-am întors către Joe.
Dar în loc de Joe era Nate, cu ăă, ceva pufos în mână. Nu ştiam cum să reacţionez. Aproape ne despărţisem la telefon aşa că am stat acolo privindu-ne câteva minute. El doar zâmbea şi făcea ochi de căţeluş.
- Okei. Ce staţi acolo?! Îmbrăţişaţi-vă, pupaţi-vă.. haideţi, nu am toată ziua la dispoziţie. spuse Joe venind cu bagajele în mână.
Eu încă mă uitam timid în timp ce lăsă căţeluşul jos şi înaintă către mine.
- Mi-a fost dor de tine.. şi mai nu mă sufocă în timp ce mă îmbrăţişă.
Am stat aşa câteva secunde, lipită de el. Să îl las să-mi scape sau să lupt pentru el? Să îl las să fie şi el un 'Zayn pierdut' sau să-l ţin lângă mine? M-am hotărât cam greu, dar am făcut-o
- Şi mie, i-am şoptit printre săruturi, nici nu ştii.
- Îmi pare rău. Ai înţeles totul pe dos. 'Nebuna' era Bella, noua ta căţeluşă. Şi ă, şi nu ştiu, ă.. ce s-a întâmplat.. m-a muşcat de fapt ăă, gâdilat.. şi
- Okei, am spus râzând. Ia o gură de aer.
- Îmi pare rău, spus cu un ton trist.
Am făcut ochii mari. În primul rând mi-a luat o căţeluşă!! În al doilea rând e aici, şi asta conta!
- Când am văzut-o, m-am gândit la tine.
- Oh Nate, am spus zâmbind şi îmbrăţişându-l. Mulţumesc!
Îl aveam acolo, lângă mine. Mă simţeam într-un fel împlinită.
- Şi cum rămâne cu cele două săptămâni? am spus după ce am luat-o pe Bella în braţe.
- Păi, începu el să-mi explice, trebuia să fie o..
Am început să mă joc cu ea, în timp ce Nate îmi explica iar eu dădeam din cap, neatentă de altfel.. Ce superbă era! Dar imaginea de 'superb' imediat păli şi ceva din căţeluşa asta îmi aduce aminte de Chubby, vechiul meu căţeluş.. primit de la Zayn tot într-un aeroport ca acesta, de fapt, acelaşi. Respiraţia mi s-a tăiat dintr-odată..
- Hei, eşti bine?!
Joe era deja dus să caute un taxi aşa că mi-am revenit la normal. Doar el ştia ce puteam avea aşa că nu era prin preajmă să se îngrijoreze. Am răsuflat uşor. Capul mă durea foarte tare, şi ştiam că nu de la vechiul meu căţeluş care încă speram că mai trăieşte. Inima bătea prea tare dar am închis ochii şi i-am deschis din nou.
- Ţigările, am spus cu un aer de nevinovăţie.
Se uită la mine încruntat.- Nu sunt aşa sigur, dar fie..
M-a luat de mână şi am intrat în taxi-ul în care ne aştepta Joe.
- Nate..
- Da.
- Poţi să începi o nouă viaţă chiar dacă personajele din primul mai dau târcoale.. ?
- Dacă tu chiar vrei, poţi.. ţine de tine.
- Îţi mulţumesc că nu m-ai înşelat niciodată. Îţi mulţumesc că nu m-ai părăsit.
- Ev, mă sperii ..
- Doar îţi mulţumesc că eşti aici.
- Doar ştii că te iubesc.
- Am lăsat capul pe umărul lui şi privind la Bella cum doarme în braţe am spus ceva ce de mult timp nu am mai spus cu atâta sinceritate: şi eu..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu