unii spun adevărul ca să nu facă rău oricum mai târziu. Unii cred că s-a terminat, alţii ştiu asta. Unii se topesc de dor, alţii nu îndrăznesc să o facă. Unii caută pe cineva care să asculte cum 'nu mai pot!', alţii tac şi zâmbesc, crezând că până nu o spui cu voce tare, nu o simţi. Unii mai aşteaptă încă un semn, alţii şi-au închis de mult telefoanele alea. Oricum, cine ar trebui să sune, nu sună; şi cine sună, chiar nu contează acum.
Am scris, dar am şters; din nou. Fuck, nu se poate aşa..
Am început din nou,
'E una din zilele proaste în care vreau să vorbesc cu tine, dar sunt prea orgolioasă să îţi scriu iar tu nu ai de gând să o faci. Vreau doar să ştii că mi-e dor.. '
Am aruncat foaia pe masă, lângă alte zeci.. Am oftat şi m-am trântit pe canapea.
- Prima data iubeşti, apoi ajungi să fi rănită! am bombănit pentru mine. Am luat o gură din cafeaua rece, pe care tu o urai şi mi-am aprins ţigara. Ca tine am ajuns! Vezi, îţi place?!
Bun, acum vorbeam şi singura. Perfect!
Am luat o altă foaie de hârtie şi am început,
'Mi-e dor să adorm cu tricourile tale, mi-e dor să ne uitam la filme de groază iar tu să mă ţii în braţe, mi-e dor
să vorbim la telefon pana în zori , mi-e dor să mă furişez noaptea doar ca să privesc stelele cu tine, mi-e dor să mă laţi să te bat la jocurile tale preferate, mi-e dor de sărutările în ploaie şi de plimbările în care ne ţineam de mână, mi-e dor să râd cu tine până nu mai pot respira, mi-e dor.. '
Am aruncat iar foaia albă pe măsuţă şi am început să trag din ţigară ca şi cum ar fi fost singurul lucru care mă
mai ţinea în viaţă.
- Pff! Măcar de le-ai trimite!
Am ridicat privirea. Anne stătea în tocul uşii uitându-se cu o privire speriată amestecată cu dezamăgire şi milă.
- Ce vrei?!
- Tu m-ai chemat!
- Te-am chemat?! Nu, nu. Ai înţeles altceva.. am chemat-o pe Anne aia, care nu judecă şi e acolo pentru prietena ei indiferent de situaţie.
- Nu ştiu cum Ev, dar dacă continui aşa, ajungi să pierzi toate persoanele importante din viaţa ta!
- Dacă le pierd, atunci înseamnă că nu sunt aşa de importante.
- Vrei să zici că EL, nu a fost?!
- Cine a spus că eu l-am pierdut?!
- El te-a pierdut?
- Presupun că mai corect e, ne-am pierdut amândoi.
- Cum aşa, Ev? Cum s-a putut întampla asta? Cum de ai lăsat aşa ceva să se întâmple?!
- M-a călcat pe inimă!
- Şi tu ai trebuit să-l calci de zece ori?! A trebuit să-l jupui pe viu de sentimente.. să-l torturezi pana ţi-a rămas un cadavru? Ce? Vroiai supunerea , respectul, iubirea lui atunci la minut? Scuză-mă dacă îţi spun asta, dar eşti o egoistă, asta eşti! Te roteşti în cercuri de 'prieteni', prieteni care de abia dau doi bani pe tine.. stai acolo unde nu îţi e rostul! Iubeşti oameni care nu merită..
- Lasă-mă să te corectez, am iubit oameni care nu merită!
- Ah! las-o moale Ev.. eşti un dezastru.. nu zic gunoi, dar dezastru eşti!
- I-am spus, am zis cu ochii în lacrimi, i-am spus ca o să se îndrăgosteasca de mine. I-am spus să nu o facă. I-am spus că aşa e natura mea, să ranesc oamenii pe care iubesc. I-am spus atunci că sunt ceea ce sunt, nimic sau mult decât un gunoi. I-am spus..
Lacrimile îmi înnecară cuvintele. Stăteam acolo plângând în timp ce Anne era tot în tocul uşii..
- Facem greşeli Anne, toţi facem. Suntem oameni.. nu sunt decât o fiinţă, nu pot mai mult.. nu pot!
- Greşit, nu vrei mai mult!
- Ştii, cred că ţi-am spus mai de mult, nu merită să fi liber dacă nu eşti liber să faci greşeli!
- Mda, uite unde te-a dus citatul ăsta de câcat.
O linişte lungă se lăsă peste noi.. gemetele mele de durere, care făceau pieptul să-mi sune se auzeau încet, dar regulat..
- Câteodată mă întreb, dacă mai am inimă sau în loc de ea, e un gol..
- Iubeşti?
- Adică?
- Iubeşti? Anne repetă..
- C-c-ccred că da.. De ce?
- Atunci mai ai inimă..
Ultimele cuvinte nu veniră ca un şoc, decât atunci când o văzusem întorcându-se.. nici măcar o îmbrăţişare, nimic?
Cu ce am greşit, mă întrebam..
Anne's part..
Am deschis portiera şi am închis-o cu putere. Niall era la volan şi se uita la mine, cu o faţă îngrijorată..
- Cum e? m-a întrebat..
- Mai rău decât săptămâna trecută. am spus oftând. În sfârşit puteam să-mi arăt durerea şi îngrijorarea..
Mă doare când o văd aşa, Niall.. mă doare, de doare! Nu se schimbă cu nimic, nu-i mai pasă.. o doare în cot de toţi.
- Păi nici Zayn nu se descurcă mai bine.
- Au trecut 7 luni, pe naiba!
- Da, dar s-au iubit 2 ani. Asta cum sună?
- Şi ce? dacă s-au iubit 2 ani, trebuie să treacă doi ani ca să uite?
- Eu cred că trebuie sa treacă dublu, sau mult mai mult.
Am oftat..
- Niall, nu ajuţi?
- Cum aşa? a spus în timp ce maşina a cotit la stânga şi a ieşit din cartier. Londra era superbă astăzi, iar vremea şi mai şi..
- Ştii ce? Nu mai îmi pasă de nimic. Mă piş pe ea prietenie.. mă piş pe toate câcaturile lor. De ce eu întotdeauna ajung la mijloc, de ce tot eu trebuie să mă simt ca un câcat?
- Wooo-hoo-hoo. Wait a sec, how about no?! Cine a spus asta? Nu eşti vinovată cu nimic. Dacă viaţa lui Zayn şi a lui Ev sunt distruse, nu trebuie să dai vina pe tine! Greşelile lor- consecinţele lor - şi în final, inimile lor care sunt distruse. Anne, ştiu că te doare să o vezi aşa şi o iubeşti, dar poate are nevoie de un timp pentru ea. Iar Zayn.. Zayn are nevoie şi el nevoie de un timp pentru el.
Am dat din cap, ştiind că are dreptate. De fapt Niall întotdeauna avea dreptate.
I-am dat un sărut pe obraz iar acesta a zâmbind, neluăndu-şi ochii de la drum. Întotdeauna era grijuliu când conducea cu mine, iar asta mă făcea să-l iubesc şi mai mult.
- Deci, vreme e bună.. ce vrei să facem astăzi? m-a întrebat.
- Păi, alege tu.. de când cu discuţia pe care am avut-o cu Ev, nu prea gândesc.. Trebuie să o sun să-i mulţumesc că mi-a distrus ziua!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu